(8 martie 1934, Rebrişoara /Bistriţa-Năsăud - 30 ianuarie 2012, Cluj-Napoca). Prozator, poet. Facultatea de Filologie a Univ. Cluj (1957). Debut absolut în Tribuna (1958).

Volume: 1100 de zile risipite, povestiri, 1975; Soarele de pe Ararat, roman, 1981, Colina zorilor, povestiri, 1986; La steaua singurătăţii, sonete, 2003; 2004; Când vin apele mari..., nuvele şi povestiri, 2005.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Valeriu Varvari: „Pentru mine scrisul este o artă de excepţie. Arta de a reda viaţa în imagini cu o forţă artistică de mare sugestie, cu o impresie de mare adevăr, în aşa fel încât să-l cucerească pe cititor, să-l convingă, iar acesta să se regăsească în unele din întâmplările şi trăirile personajelor. Nici un subiect, nici o întâmplare, nici un episod din viaţă nu sunt tabu pentru literatură, dacă autorul este un artist autentic şi ştie să re-creeze viaţa într-un nou spaţiu, acel al artei. Astfel literatura, ca şi pictura, muzica ,sculptura devin cele mai minunate zone de refugiu şi de regăsire a omului, întocmai ca natura”.