(n. 18 februarie 1975). Critic literar. Facultatea de Litere a UBB Cluj (1997). Masterat la Cluj (1998) si la Geneva (2001). Colaborează la volumul colectiv Eminescu - poet naţional român, 2001 (coord. Ioana Bot).
Câştigătoare a Concursului de debut al Filialei clujene cu volumul Cuvintele care ucid. Memorie literară în romanele lui Eugen Lovinescu (Biblioteca tânărului scriitor nr. 13)
* * *
Nu spun vorbă mare afirmînd că lucrarea Cuvintele care ucid. Memorie literară în romanele lui E. Lovinescu (Editura Limes, 2010) marchează un moment istoric în exegeza altminteri nu foarte consistentă a literaturii criticului modernist. Cînd afirm aceasta am în vedere noutatea absolută a perspectivei de interpretare, din unghiul căreia Lovinescu se dovedeşte a fi un veritabil reformator al romanului românesc din interbelic şi un scriitor original, ce îşi depăşeşte epoca (Antonio Patraş, în „Observator cultural”, nr. 296 (554) din 9-15 decembrie 2010)
Observînd că personajele romanelor lovinesciene nu au relief, nu sînt, altfel spus, construite tridimensional, nu au cu adevărat o consistenţă lăuntrică, după cum nu au nici o memorie a propriei existenţe, ci una livrescă (...), Ligia Tudurachi lansează o ipoteză interpretativă de fineţe: „Romanul lovinescian apare [...] ca un text eterogen, înţesat de discursuri străine, construit pe baza unei variate reţele de interferenţe“. De aici, de la o observaţie nu doar pertinentă, ci şi subtilă, exegeta ajunge ... la un scenariu conform căruia adevăratul „erou“ al romanelor lovinesciene este „cuvîntul“, „entitate tridimensională, concurînd fiinţele şi lucrurile“, conflictul epic subordonîndu-se unei situaţii dramatice (de nu chiar tragice) care face ca personajele, simple fantoşe, să fie posedate de cuvinte, să fie determinate, întemeiate ontologic, chiar de forţa potenţial malignă a discursului (Bianca Burţa-Cernat, Proza lui E. Lovinescu între Jarry şi Breton: o legitimare a suprainterpretării, în „Observator cultural”, nr. 296 (554) din 9-15 decembrie 2010)
ligia.tudurachi@gmail.com