(5 octombrie 1933, Cluj - 8 aprilie 1984, Cluj Napoca). Critic şi istoric literar. Fiica Mariei Lazăr (născută Goia), contabilă, şi a lui Ioan Lazăr, magistrat. Şcoala primară germană din Dumbrăveni, localitate în care începe şi cursurile liceale, pe care le încheie la Cluj în 1952. Absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii clujene; în paralel lucrează ca bibliotecară. Debutează la „Tribuna" în 1957.

 Redactor  la Editura Tineretului, apoi la revista „Tribuna".  Din 1961, lector universitar la Baia Mare, iar între 1970 şi 1979,  la Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice din Cluj Napoca. În 1967 obţine titlul de doctor în filologie cu o teză despre Pavel Dan. În perioada 1979-1984,  lector la Facultatea de Filologie a Universităţii clujene. Colaborează cu articole de critică şi istorie literară la „Iaşul literar", „Familia", „Steaua", „Orizont", „Cronica" etc.

Volume: Pavel Dan, 1967

Este coautoare a Dicţionarului scriitorilor români coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu.