Debut editorial cu volumul de versuri Sondaje spre dincolo, 2001. A colaborat la Adevărul de Cluj, Evenimentul Zilei, Tribuna. Prezent în Elite clujene contemporane, Lumea fără mine- prozatori contemporani clujeni, Cuvinte. Almanah literar. 2006,
Volume: Sondaje spre dincolo: versuri, 2001; Din spectacolul vieţii: meditaţii, fabule, crochiuri, 2001; Omul câine : povestiri fantastice, 2002; Vise comunicante, în colab., 2002; Reverii nu tocmai întâmplătoare, 2003; Preţul: exerciţiu de roman, 2003; Teroarea speranţei: povestiri cu final neaşteptat, 2003; Provocarea, noi povestiri cu final neaşteptat, 2004; Pasărea colibri, poeme, 2004; Hoţul de vise, povestiri, 2005; Zodia ciorii vopsite: povestiri, 2005; Sufletul pensulei, antologie de poezie, 2005; Un urs în tribunal, roman, 2006.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
Instanţa Mariei, roman, 2006; Jaful, roman, 2007; Dincolo de alb şi negru, povestiri, 2007.
* * *
Exista, in vremea din urma, multi tineri (si nu numai) care isi editeaza volumele in tromba, cum se spune, din varii ratiuni. Vreau sa cred, insa, ca motivul cel mai temeinic este acela al acumularilor tacute, in timp, pe care acum simt nevoia a le da in vileag... E un pariu indraznet pe care autorul il face cu sine insusi, iar randurile de fata nu vor sa fie altceva decat un cuvant de incredere in sansa sa reala de a izbuti in castigator...(Constatin Cublesan, în Postfaţa la Omul caine).
Lucian Cristea poate fi considerat drept una dintre cele mai redutabile surprize ale scrisului Clujean din ultimul timp...O tenacitate in a-si urma neabatut drumul, o apetenta pentru narativ cu totul iesita din comun, comparabila prin ani, cu aceea a lui Victor Papilian, si el un maestru desavarsit al prozei scurte. Talentul sau s-a ivit spontan si pe neasteptate din dorinta de a se exprima si altfel pe sine decat prin intermediul sentintelor lapidare notate pe marginea cazurilor judecate. Apetitul pentru story e mereu ridicat, scriitorul insusi lasand-se furat de ceea ce spune. Adevarata arta a scriitorului de fantastic e pusa in evidenta in povestiri mai ample ca Arhiva, Amnezia sau Maestrul Coregraf in care carnatia povestirii e mult mai bogata, cu episoade epice derutante, menite sa intretina starea de confuzie si disconfort logic al cititorului. Aici actiunea il tine strans pe cititor in mijlocul unor evenimente pefect motivate logic, ca, la un moment dat, el sa se trezeasca impins in zona unor nisipuri miscatorare de natura ilogica, anormala. Abia cand semnele anormalitatii se inmultesc realizam ca suntem in plin fantastic... (Mircea Popa, în Prefaţa la Noi povestiri cu final neasteptat).
Predilectă pentru autor este subminarea formei „oficiale” a versului cu rupturi ironice şi autoironice ale frazei lirice, cu amestec de limbaje, cu alternanţe de tonuri şi de timbruri mizând pe surpriza sentinţei finale. Formarea sa într-o casă de artişti lasă urme. Cum singur mărturiseşte la un moment dat, fiindcă nu ştie să picteze ori să cânte, cuvântul fiindu-i singurul material „plastic” la îndemână recursul la poezie era de la sine înţeles. Mai mult, resimţit ca datorie sentimentală - nu întâmplător strofe întregi evoca figura părinţilor, al căror supravieţuitor şi urmaş se simte tot mai acut şi mai implacabil odată cu trecerea anilor (Irina Petraş, în Prefaţa la Din spectacolul vieţii).
Zodia sub care isi aseaza Lucian Cristea constructiile epice, de scurta respiratie – semn al unei precizii remarcabile, al stapanirii orizontului de asteptare – este una benefica atat pentru cititor cat si pentru devenirea acestui prozator, deloc colocvial, marturisind intr-un subsidiar etic deosebirile de atitudine fata de un fenomen sau altul, cu atingere la morala in vesnica preschimbare nu intotdeauna pozitiva. Demonstratiile sale, pledoarii pentru intalnirea experientelor limita, adesea letale, sfarsind intr-o caducitate bolnava, umorala, terifiant verminala, raman credincioase paradoxului dedublat. Vorbim de zona crepusculara... Rasaritul de soare nu este altceva decat dialectica intunericului... nimic pasional, nimic scrasnit in exercitiul epic, Lucian Cristea ofera, apoi intoarce spatele fara a astepta plata, ori eventualele targuieli referitoarea la pretul demonstratiei. Asezat bine si motivat in labirint, supravegheaza activitatea ghizilor orbi si acolo unde trebuie deseneaza iesirea catre Nimic... (Cornel Udrea, în Prefaţa la Zodia Ciorii vopsite)
Lucian Cristea este un prozator cu certa vocatie narativa completata de un tipar lexical particular....probabil si datorita profesiei sale, care impune rigoare si sobrietate, Lucian Cristea este un prozator debordant, un bavard al scrisului dar si un observator acut al imprejurului....Indaratul aparentei, probeaza naratiunile sale, se dezvaluie mereu ineditul evenimentul, spiritul ludic al Imanentei. Un spirit ludic uneori brutal, cinic, alteori ghidus- gratuit.... Lucian Cristea e un scriitor care, dupa zece volume publicate si-a pastrat o surprinzatoare prospetime a perceptiei si o speciala mobilitate tematica. O antologie care sa-l consacre, pe merit, ca unul dintre cei mai originali prozatori contemporani (Claudiu Groza, în Prefaţa la Hoţul de vise).
Prozele de aici dovedesc o anume familiarizare atat cu un imaginar insolit care, incepand cu Villiers de L’Isle Adam si terminand cu Ray Bradbury, sa zicem, a facut o indelungata cariera livresca, cat si cu o specie a prozei scurte consacrata ca atare aceea a povestirilor cu final neasteptat...Calitatea esentiala a acestora consta in ingeniozitatea scenariului: acumularea si dozarea detaliilor, intensificarea progresiva a suspans-ului introducerea ritmica a unor relansatori epici cu efecte derutante si capacitatea de a stupefia prin surpriza finala... Prozatorul lasa sa se inteleaga ca insolitul este consubstantial naturii umane, el invadeaza mereu banalului existentei cotidiene, fisureaza comportamente obisnuite, deregleaza tabieturi si conventii sociale... talentul de povestitor si forta inventiei in bizarerie si insolit (Petru Poantă, în Prefaţa la Teroarea sperantei)
Lucian Cristea este un caz. Magistrat de meserie – judecator – si , mai recent avocat – el si-a descoperit tarziu vocatia literara, dar, din anul debutului sau editorial (2001- pana azi 2007) el a reusit o performanta greu de egalat publicand nici mai mult nici mai putin decat 15 tomuri: poezie, proza scurta, roman... Mi-am dat seama insa repede ca nu doar vointa de a recupera timpul pierdut, ci si o vitalitate artistica de invidiat ii sustine cu brio efortul(Mircea Petean, în Prefaţa la Aventuri in alb si negru)
Fara a schimba radical datele esentiale ale prozei anterioare concizie, o naratiune “alba”, lispsita de inflorituri stilistice, ritm, suspans, finaluri imprevizibile, “Aventuri in alb si negru” aduce ceva in plus... esenta. ”Aventurile” de fata sunt verosimile daca nu in realitatea imediata, cu siguranta in fabuloasa lume a universului livresc (Ioan Pavel Azap, în Postfaţa la Aventuri in alb si negru).
tania_cristea@yahoo.com;