Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Bogdan TIUTIU

Data nașterii : 1987-03-07


Nu exista Manuscris _ _ Bogdan TIUTIU












n. 7 martie 1987, Turda. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În prezent este regizor tehnic la Teatrul Național „Aureliu Manea” din Turda.
A publicat poeme în revistele literare Tribuna, Steaua, Familia. Este prezent în antologia de ecopoezie universală A ránk bízott kert (Grădina care ne-a fost încredințată, 2021, Ungaria). În paralel, compune muzică electronică și experimentală. Imaginarul său poetic gravitează în jurul satului Sub Piatră, din Munții Apuseni, spațiu recurent și nucleu afectiv al universului său liric.
 
Volume: Sundial (Editura frACTalia, 2017), Grădinile Neumarkt și alte poeme (Editura frACTalia, 2020) și Mai ales că totul se poate dizolva în orice clipă (Editura OMG Publishing, 2023).
 
Premii: Premiul pentru debut al clubului de lectură „Nepotu’ lui Thoreau” din Cluj-Napoca.
 
***
„Vorbind în răspărul consumismului, Bogdan Tiutiu e prin excelență poetul cu corporalitate incandescentă și spirit imponderabil, organic devotat ambientului. Trăgându-și seva dintr-un naturism primar mereu contrapus alterării industriale, ai senzația că poezia lui e conectată, cu electrozi &-un convertor de activitate fiziologică, la un, să zicem, yucca de apartament.” (Mihók Tamás)
 
„Bogdan Tiutiu este unul dintre acei privilegiați care – even though the whole world is burning, vorba lui W.S. Merwin – păstrează o cheie (tot mai) rară de acces la fragmentele de întuneric și liniște ale muntelui. Centrifugală prin gesticulația neo-hippie sau new-new-age, poezia lui este, însă, acaparată centripetal de o viziune a localizării. De aici senzația persistentă că acest poet vine să reprezinte prea puțin vizitata geografie sub-montană a orașelor mici transilvane. Fără emfaze, cu o atenție idiolectală bine susținută pe tot parcursul volumului, Sundial reușește să re-creeze distanțele și ecourile unui loc identificabil și prețios.” (Andrei Doboș)

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară