n. 8 februarie1953, Drăgănești, jud. Bihor. Poetă, critic și istoric literar. Absolventă a Facultăţii de Filologie a UBB Cluj, secţia română-franceză. Doctor în Ştiinţe Filologice al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cu distincţia Cum laude, cu teza Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi noaptea, coordonator prof. univ. dr. Mircea Popa. Debut absolut  în Pagini de ucenicie, revista Liceului Samuil Vulcan din Beiuş, 1970.
Volume publicate: Mircea Popa la 70 de ani. Biobibliografie,  coautor  Olga Morar, Monografie, 2009 ; Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi noaptea. Studiu monografic, Critică literară, 2009 ; Povara luminii,  Studii critice, 2009 ; Lucreţia Suciu sau Mările iubirii, Critică literară; monografie, 2010 ; Povara luminii, Ed. a II-a revăzută şi completată, Studii critice  2014 ;  Poemele de piatră,  Poezie, 2013 ; Elegiile Salomeei, Poeme, 2014; Yvonne Rossignon sau Poezia ca destin, Critică literară, 2016.
Dincolo de lume, dincoace de text,Critică literară, 2017 ; Elegiile persane,  Poezie, 2018 ; Bihorenii la Marea Unire,  Istorie, 2018 ; Pricesnele noastre la Centenar, coautor: Lucreția Feneșan, Poezie, 2018 ; Yvonne Rossignon sau Poezia ca destin, ediția a II-a,  Critică litarară, 2019 ; Elegiile marine, Poezie, 2019; The Great Union in Western Transylvania, Istorie, 2019;  Ochiul Vărsătorului. Antologie lirică româno- albaneză. Ed. Amanda Edit Verlag, 2020; Gheorghe Pituț sau Ochiul și Noaptea, ediția a II-a revăzută și completată, Prefață, Dumitru Cerna, Cuvânt către cititor, Mircea Popa, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2022; Lecturi elective, Editura Casa Cărții  de Știință, Cluj-Napoca, 2023; Dinastia Cantemireștilor, Editura Ro.cart, București, 2023.

Ediţii îngrijite:Ion D. Sîrbu, Împărăţia cuvântului sau Poveşti neterminate, Povești pentru copii, 2007; Yvonne Rossignon, Cântec de lumină frânt,  Debut postum, Ediție îngrijită, 2015.
Premii :   Premiul pentru debut al Bibliotecii Județene Cluj, pentru volumul: Gheorghe Pituț sau Ochiul și Noaptea, 2009.


***
Studiul monografic realizat de către Maria Vaida (Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi noaptea, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009) are meritul de a se apropia de creaţia unui scriitor, care, chiar dacă nu a fost uitat, nu se (mai) găseşte în centrul atenţiei criticii literare. Geneza lucrării trebuie căutată în dragostea exegetei pentru poezie, dar şi în întâlnirea cu poetul Gheorghe Pituţ la Beiuş, în timpul studiilor sale liceale, întâlnire ce i-a marcat în mod decisiv existenţa. De asemenea, investigaţia a avut drept scop corectarea informaţiilor eronate descoperite în lucrări de anvergură vizând locul naşterii poetului, primele preocupări literare, data debutului, a primului interviu, a studiilor etc. Investigaţia are şi o dimensiune vădit polemică, încercând să răspundă la interpretările adesea tendenţioase legate de opera poetului. Fapt important, Maria Vaida a avut acces şi la opera postumă a lui Gheorghe Pituţ, netipărită încă în volum. După cum se anticipează în subtitlu, exegeza respectă cu minuţiozitate rigorile specifice unui studiu monografic. O amplă secţiune reconstituie periplul biografic al poetului, iar informaţia se dovedeşte extrem de pertinentă, tinzând către exhaustivitate. /…/ Merită atenţie eforturile depuse în parcurgerea arhivelor pentru a aduce la lumină o serie de date inedite privind viaţa şi opera scriitorului. /…/ Reconstituirea climatului epocii este binevenită pentru mai buna înţelegere a activităţii desfăşurate de către scriitorul investigat.  În ciuda entuziasmului cu care se apropie de opera scriitorului, Maria Vaida ştie să îşi păstreze obiectivitatea, descoperind reuşitele, dar şi aspectele mai puţin realizate ale operei lui Gheorghe Pituţ. Sub acest aspect, capitolul consacrat literaturii pentru copii se dovedeşte elocvent. (Gheorghe Glodeanu, despre Gheorghe Pituț sau Ochiul și noaptea)
După ce a consacrat o frumoasă monografie poetului Gheorghe Pituț (fostă la origini teză de doctorat), Maria Vaida își îndreaptă acum atenția asupra unei  poete de început de drum în lirismul bihorean, Lucreția Suciu, una dintre cele dintâi voci lirice ale poeziei noastre moderne, contemporană cu junimistele Veronica Micle sau Matilda Cugler-Poni. [...] Iată de ce  demersul critic și documentar al autoarei lucrării de față își dobândește importanța și semnificația ei majoră, într-un moment în care recuperarea valorilor trecutului nu înseamnă numaidecât valorificare estetică, ci și reconstituirea la nivelul epocii și înțelegerii de astăzi a unei lumi și a produselor sale artistice, în raport cu timpul care le-a dat naștere, dar și cu momentul stadiului actual de cercetare. [...]  Astfel de întreprinderi, mai ales când au și caracterul de reeditare a operei, precum cea de față,  sunt cât se poate de bine venite și constituie veritabile acte de cultură pe care le salutăm cu toată bucuria. (Mircea Popa: Un omagiu adus Bihorului)
Operă de selecţie, recenta carte a Mariei Vaida, Povara luminii (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009), aduce, într-adevăr, de sub povara luminoasă a vremurilor, studii, eseuri, cronici şi amintiri ce împreună fac dovada unui efort creator întins pe parcursul anilor. Într-un format clasic, sobru şi elegant, Maria Vaida, scriitoare înzestrată cu răbdarea aplecării asupra cuvântului scris, îşi organizează demersul critic pe trei dimensiuni, corespunzătoare structural a trei capitole. (Monica Grosu).
Prin volumul Bihorenii la Marea Unire, Maria Vaida îi nemurește pe mărunții făurari de istorie și făuritori de Românie din Țara Crișurilor, ceea ce nu este puțin lucru. Această carte de fapte aparent mici, dar care adunate devin fapte istorice majore, îmi amintește de versurile uitate ale lui Coșbuc: „Picurii cu strop de strop/Fac al mărilor potop” și de un studiu, și el uitat – de data asta al patriarhului istoriografiei noastre, Nicolae Iorga –, „Istoria țerii prin cei mici”. Dacă ne-am apleca asupra acestor mărturii ale trecutului n-am mai putea scrie atâtea elucubrații despre trecut și nici n-am mai putea crede că românii nu au dorit unirea, fiindcă erau pătrunși (chipurile!) de admirație față de cultura superioară a stăpânitorilor și asupritorilor lor. Istoricul are datoria să scoată la lumină adevărul omenește posibil și nu să scrie eseuri, versuri, drame, comedii, să picteze scene sau să scrie suite simfonice pe teme revolute. Ce ar mai face atunci artiștii? De istorie se pot ocupa toți oamenii și toți creatorii, fiindcă istoria înseamnă viață trăită și experiență de viață, dar numai istoricii au menirea să releve viața trecută, „așa cum a fost”, adică să reconstituie acea viață în funcție de criteriul adevărului. Când vom urma exemplul acestei cărți și vom avea frescele vieții românilor din toate țările mici ale românilor – fiindcă România este o țară de țări – atunci vom putea încerca reconstituirea frescei celei mari a anului 1918 la români, adică la românii văzuți în ansamblu. Și ce frumos se vor rândui atunci toate din trecut și din prezent, pentru a ne face un viitor! Și cum vor înceta vrajbele și cum se va potoli furtuna, exact ca în anul de grație 1918, cel care ne-a adus marea alinare! Și cât de bine vor înțelege atunci fiii și nepoții că tații și bunicii și moșii și strămoșii s-au dus în altă lume mai devreme decât trebuia ca să ne facă nouă acest adăpost frumos numit România! Și ce binecuvântare se va revărsa atunci de la cel Prea Înalt peste noi, păcătoșii și umilii, care am știut să ne facem istoria prin cei mici!  Cartea aceasta, închinată acțiunii tăcute a celor modești și uitați, nu numai că-i scoate pe ei din uitare, dar ne învață pe noi să privim viitorul cu încredere. Ceea ce reprezintă nu doar o lecție de istorie, ci chiar o lecție de viață.
(Ioan-Aurel Pop)
  Dens, substanțial este capitolul dedicat prozei lui Gheorghe Pituț, poate cel mai bine conturat al lucrării, deoarece semnalează prezența în repertoriul narativ al autorului a unei puternice laturi aluzive, subversive și chiar dizidente. Afirmația este susținută de analiza subtilă   a Oficiului Universal, definit nu ca un poem în proză, cum a fost îndeobște considerat de critică, ci ca un roman minimalist, a cărui formulă estetică are la bază o parabolă expresionistă despre lumea în derută, în contextul ideologic al epocii comuniste.(...) Demers științific riguros, instrument ideal de lucru pentru cei care vor dori să se apropie de universul creației lui Gheorghe Pituț, monografia Mariei Vaida este una dintre aparițiile notabile ale momentului editorial.(Radu Constantinescu, Ochiul și Noaptea la Gheorghe Pituț, în Apostrof, an XXXIII, nr.11, 2022, p.21.)

Niciun teritoriu al operei lui Gheorghe Pituț nu rămâne necercetat în această carte - se descrie pe larg activitatea de traducător și mai ales publicistică a poetului, opiniile despre scris, medalioane ale unor personalități istorice, amintiri din copilărie. Secvența dedicată literaturii pentru copii e citită de asemenea destul de atent, numai că am impresia că un poem cum este Călătorie în Uriaș nu e tocmai o carte pentru copii, ci una despre vârsta copilăriei, căci limbajul în care sunt admise noțiuni mai greu de înțeles de vârstele fragede nu e evitat de poetul înzestrat altminteri cu o bogată imaginație și har al evocării  acestor trepte ale sensibilității. Foarte bogat este capitolul Bibliografia operei lui Gheorghe Pituț, unde ochiul atent al cercetătoarei – care are în urmă câteva asemenea experiențe arhivistice  - înregistrează ca și exhaustiv scrierile poetului, prozatorului, publicistului, oferind și o selecție a referințelor critice la scrisul său.(...) Gheorghe Pituț sau Ochiul și Noaptea are însă merite incontestabile, este o carte scrisă și cu o evidentă participare afectivă, din registrul, în parte al patriotismului local, însă valoarea reală a operei scriitorului interpretat echilibrează decisiv aceste accente în fond secundare în raport cu perspectiva critică predominant lucidă și exigentă. (Ion Pop, Monografie Gheorghe Pituț, în Discobolul, an XXV, nr. 295-297, 2022, p.39-43.)
Excursul cursiv și bine articulat al autoarei volumului Dinastia Cantemireștilor, Ed. Ro.cart, București, 2023, este îmbogățit în chip fericit de o serie de tablouri și ilustrații de epocă. Prin „Dinastia Cantemireștilor”, Maria Vaida marchează literar și istoriografic „Anul cultural Dimitrie Cantemir” împlinindu-și în acest fel datoria morală și profesională de membră a Uniunii Scriitorilor din România față de memoria principelui cărturar și a familiei sale, dar mai ales, onorându-și vocația scriitoricească și dragostea de-o viață pentru limba și cultura română. (Mircea Gheorghe Abrudan, Prefață: recitind biografiile și operele Cantemireștilor prin penița scriitoarei Maria Vaida, 2023)
O întreagă bibliotecă i-a stat la dispoziție scriitoarei Maria Vaida – căreia și ei i se potrivește frumosul și expresivul calificativ de „plugariu harnic”, cu care l-a etichetat dascălul lui Dimitrie Cantemir pe genialul său învățat – spre a aduna împreună aceste date, care compun biobibliografia fabuloasă a unui cărturar cât un imperiu, care a fost Dimitrie Cantemir. Scrisă în ritm alert, cartea se citește ușor și produce o dulceață rară la lectură, asemănătoare cu dulceața alburie de soc. Vă invit cu căldură să o citiți. Răsplata intelectuală pentru efortul Mariei Vaida este lectura, singura modalitate spre a ne reîmprospăta cunoștințele asupra unei perioade istorice, culturale și diplomatice fascinante din istoria României. Luminoasă, densă, cuprinzătoare, limpede, doctă, cartea Mariei Vaida este o reverență elegantă la Anul Cantemir, anul iluminărilor domnești. (Dumitru Cerna, Maria Vaida, despre Dinastia Cantemireștilor, în Făclia,an XXXIII, nr.10003, 17 nov. 2023, p.5)  
La rându-i, doamna Maria Vaida s-a aflat, prin acest volum (Gheorghe Pituț sau Ochiul și Noaptea) la o  adevărată sesiune de examene în care a trebuit să dea seamă de o mulțime de calități: capacitate de informare, construcție critică solidă, probitate științifică, analiză pertinentă și lla obiect, capacittate sintetizatoare și nu în ultimul rând empatia de care aminteam la început. Toate aceste probe au fost trecute cu succes, așa încât nu  ne mai rămâne decât să-i adresăm felicitările noastre, doamnei Maria Vaida. (Florentin Popescu, Inconfundabilul Pituț, în Adevărul literar și artistic, an XIV, nr. 1-2, 2024, p.5.)
 
maria_vaida2000@yahoo.com