Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară


034 Petrecere cu stil

Descarcă documentul
Caietele și antologiile FestLit Clujau avut mereu teme serioase, sobre: Școala Ardeleană și începuturile modernității românești și Farmecul etimologiilor. Elogiu limbii române(2016), Literatura română – începuturi şi Literatură şi feminitate (2017). În 2018, am editat, de Centenarul Unirii, antologia Transilvania din cuvinte. În 2019, am lansat volumul aniversar 70 (Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor și Almanahul literar/Steaua). În anii pandemici, Istoriile literaturii române (2020) și Scriitorul și Lumea (2021). Le-am adăugat Cartea cuvintelor-madlenă, Rondul scriitorilor, Autoportrete în oglindă.

Cum vremurile (g)rele se încăpățânează să nu treacă, am propus anume pentru ediția a 9-a a FestLit Cluj(2022) o temă aparent frivolă. Doar aparent. Simplificând: omul se definește (și) prin pasul important pe care l-a făcut transformând în artă nevoile sale fundamentale: hrana, adăpostirea, perpetuarea; dar și datele destinale, moartea, sau cele esențiale pentru supraviețuirea sa ca om, comunicarea verbală și gândirea. Specia umană îşi asigură dăinuirea nu doar prin moarte în beneficiul urmașilor, ca la celelalte vieţuitoare, ci şi prin „memorie culturală”. Nemurirea se asigură prin urmași, firește, dar o nemurire de un grad mai înalt și mai personalizată poate fi atinsă prin operă.


Categoria : Editoriale
Data adăugării : 2022-05-27




Apasă aici pentru a adauga produsul în coşul dumneavoastră de cumpărături


Recomandă unui prieten

211 afișări