Ligia Tudurachi, Cuvintele care ucid.Memorie literară în romanele lui E. Lovinescu (Editura Limes, 2010, 244 pag.). (n. 1975, Baia Mare) este cercetător la Institutul de Lingvistică „Sextil Puşcariu”. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” (1997) şi Masteratul „Littérature et esthétique” la Universitatea din Geneva (2002). Doctor în filologie (2010). A colaborat la volumul colectiv Mihai Eminescu, poet naţional (2001) şi a îngrijit ediţia din 2006 din Ioana Em. Petrescu,Ion Barbu şi poetica postmodernismului, ambele alături de Ioana Bot, care semnează şi prefaţa (Pentru o lectură a romanului ca text dificil)cărţii de debut: „Demascarea imposibilităţii lecturii „leneşe” este realizată printr‑o lectură critică neaşteptată, cu final violent […] Cuvintele care ucid e o demonstraţie în patru paşi, de o geometrică limpezime, a funcţiei destabilizatoare a ilizibilităţii în poetica romanelor lovinesciene: tema romanescă devine – într‑un efect vertiginos de comunicare inversată – cutia de rezonanţă a unei puneri în act a forţei cuvântului, a cărei violenţă retorică îşi supraîncarcă materialitatea, irupând în naraţiune, monstruoasă, destabilizatoare, ucigaşă.”



* * *



Nu spun vorbă mare afirmînd că lucrarea Cuvintele care ucid. Memorie literară în romanele lui E. Lovinescu (Editura Limes, 2010) marchează un moment istoric în exegeza altminteri nu foarte consistentă a literaturii criticului modernist. Cînd afirm aceasta am în vedere noutatea absolută a perspectivei de interpretare, din unghiul căreia Lovinescu se dovedeşte a fi un veritabil reformator al romanului românesc din interbelic şi un scriitor original, ce îşi depăşeşte epoca (Antonio Patraş, în „Observator cultural”, nr. 296 (554) din 9-15 decembrie 2010)



Observînd că personajele romanelor lovinesciene nu au relief, nu sînt, altfel spus, construite tridimensional, nu au cu adevărat o consistenţă lăuntrică, după cum nu au nici o memorie a propriei existenţe, ci una livrescă (...), Ligia Tudurachi lansează o ipoteză interpretativă de fineţe: „Romanul lovinescian apare [...] ca un text eterogen, înţesat de discursuri străine, construit pe baza unei variate reţele de interferenţe“. De aici, de la o observaţie nu doar pertinentă, ci şi subtilă, exegeta ajunge ... la un scenariu conform căruia adevăratul „erou“ al romanelor lovinesciene este „cuvîntul“, „entitate tridimensională, concurînd fiinţele şi lucrurile“, conflictul epic subordonîndu-se unei situaţii dramatice (de nu chiar tragice) care face ca personajele, simple fantoşe, să fie posedate de cuvinte, să fie determinate, întemeiate ontologic, chiar de forţa potenţial malignă a discursului (Bianca Burţa-Cernat, Proza lui E. Lovinescu între Jarry şi Breton: o legitimare a suprainterpretării, în „Observator cultural”, nr. 296 (554) din 9-15 decembrie 2010)

ligia.tudurachi@gmail.com;

Categoria : Biblioteca
Data adăugării : 2011-01-06