(n. 19 octombrie 1968, Deva). Critic literar, eseistă. Facultatea de Litere a UBB Cluj (1992). Debut absolut cu poezie în Tribuna, 1984. Doctorat în filologie, magna cum laude, în 2002, cu teza Eugène Ionesco sau experienţa nesupunerii. Membră a CIEF (Conseil International d Études Francophones). Membră în colegiul de redacție al revistei „Studia Universitatis Babeş-Bolyai“, seria Dramatica. Membră a Centrului de Cercetări Literare şi Enciclopedice.
 
Volume: Antimemoriile lui Grobei. Eseu monografic despre opera lui Nicolae Breban, 1997; ed. a II-a, 2004; Ionesco. Anti-lumea unui sceptic, 2002; Ficţiune şi teatralitate, 2003; Dumitru Ţepeneag şi canonul literaturii alternative, 2007; Dumitru Tsepeneag and the Canon of Alternative Literature, translated by Alistair Ian Blyth, 2011; Teatru şi identitate. Interpretări pe scena interioară / Theatre and Identity. Interpretations on the Inner Stage, 2012.
 
Ediţii: Nicolae Breban, Bunavestire, ediţia a IV-a, prefaţă, tabel cronologic şi referinţe critice, 2002; Dumitru Ţepeneag, La belle Roumaine, ediţia a II-a, revăzută, prefaţă, 2007; Nicolae Breban, Bunavestire, ediţia a V-a definitivă, cronologie şi referinţe critice, vol. I-II, 2011.
 
Coautoare la Dicţionar analitic de opere literare româneşti, 4 vol., 1998-2003; ed. definitivă, 2007; T(z)ara noastră. Stereotipii şi prejudecăţi, 2006; Poetica dell’immaginario, 2010; Antologia prozei scurte transilvane actuale, 2010; Multiculturalismo e multilinguismo / Multiculturalisme et multilinguisme, 2010; Dicţionarul cronologic al romanului românesc (1990-2000), 2011.
 
Traduceri: Melanie Klein, Iubire, vinovăţie, reparaţie, 1994 (în colab.); Evelyn Underhill, Mistica, 1995.
 
Premiul pentru debut editorial (secţiunea eseu) la Salonul Naţional de Carte, Cluj, 1997; Premiul Henri Jacquier al Centrului Cultural Francez din Cluj, 2003; Premiul Cartea anului ‒Critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, 2007.
 
Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
 
Antimemoriile lui Grobei: „Cu simpatic aplomb, pentru că este al tinereţii, eseista proclamă din punctul de pornire intenţii radical înnoitoare, angajată pe «calea unei lecturi lipsite de prejudecăţi», din a cărei perspectivă psihocritică nu numai ca autor Nicolae Breban va fi perceput, dar şi ca «metapersonaj» (în altă parte este văzut ca «suprapersonaj» al propriilor romane.” (Gabriel Dimisianu, în „România literară”, nr. 47, 26 noiembrie-2 decembrie 1997)
 
„Antimemoriile lui Grobei constituie în prezent studiul cel mai complet şi mai pertinent al operei brebaniene (care îşi asumă explicit şi riscurile judecăţilor de valoare, ale operaţiilor axiologice) – o prezenţă cu atât mai necesară, cu cât subiectul său nu deţine încă în cultura noastră o poziţie suficient revizuită.” (Mihaela Ursa-Pop, în „Apostrof”, nr. 11, 1998)
 
Ionesco. Anti-lumea unui sceptic: „Laura Pavel îşi fură cititorul într-un tip de lectură care este, din fericire, în ciuda tuturor accepţiunilor blamabile ale termenului, participativă.” (Ovidiu Mircean, în „Steaua”, nr. 1-2, 2003)
 
„Tânăra eseistă clujeană Laura Pavel îşi propune a ne oferi o perspectivă asupra lui Eugène Ionesco, bizuită, aşa cum ţine a preciza, pe o metodă concomitent «raţionalistă şi etică». O premisă insolită a acestei alianţe o constituie excluderea absurdului din câmpul de înţelegere a unei opere care s-a văzut prin excelenţă legată de absurd.” (Gheorghe Grigurcu, în „România literară”, nr. 11, 19-25 martie 2003)
 
„Prin lectura ei interpretativă, ce se vrea radical nouă, eseista clujeană îşi propune, astfel, să ne ofere un «portret cât mai fidel, sau, cel puţin, cât mai plauzibil, al fascinantului personaj Ionesco». [...] Prin studiile care stau la baza orientării acestei lucrări, ea se înscrie într-o falie ce separă poetica modernă a avangardei şi a aşa-zisului absurd de o poetică postmodernă a deconstructivismului şi a alterităţii parodice a textului.” (Nicolae Balotă, în „Apostrof”, nr. 6, 2003)
 
„Examinarea chipurilor în care prin coliziunea unor coduri literare extrem de diferite Ionesco izbuteşte să creeze o antilume, dar şi o operă literară de maximă soliditate, îi izbuteşte pe deplin Laurei Pavel. Aşa încât o lectură ce la început mi s-a părut una «de efort» a devenit una «de plăcere», stimulativă din punct de vedere intelectual. Cartea tinerei exegete clujene e una de mâna întâi, cea mai bună monografie consacrată marelui scriitor apărută în spaţiul cultural românesc.” (Mircea Morariu, în „Familia”, nr. 6, 2003)
 
Ficţiune şi teatralitate: „Diverse faţete ale moştenirii lui Nietzsche fac obiectul cărţii Laurei Pavel, Ficţiune şi teatralitate, care porneşte de la ideea inevitabilelor relativizări, metodologice şi conceptuale, produse în tot ce are legătură cu modus interpretandi, cum era de aşteptat, într-un fel – aspect care ţine de Zeitgeist – dar şi în practicile ficţionalizării. [...] Autoarea îşi concertează eforturile spre a dovedi că anumite categorii, cu care operează estetica şi teoria literaturii de când lumea, anume adevărul iluziei şi referentul, au o dinamică greu previzibilă, glisează în permanenţă, se substituie reciproc, vor să se elibereze de bovarism.” (Gabriel Coşoveanu, în „Ziua literară”, nr. 132, 27 nov. 2004)
 
„Laura Pavel, pe care am urmărit-o de la debutul din 1997 cu Antimemoriile lui Grobei, încântată să remarc familiaritatea subţire şi tăioasă cu Biblioteca, densitatea senzuală, cărnoasă a stilului academic, încântarea cu care sunt înregistrate descoperirile, la Ionesco. Anti-lumea unui sceptic, unde recunoşteam deja un stil, sigur pe sine, proaspăt, alert, de o alerteţe care antrenează cititorul într-o cursă cu obstacole dărâmate cu gesturi fulgerătoare, aş zice, pentru a înălţa imediat altele în loc, din pura şi profunda plăcere a comentariului infinit, deschis, labirintic, supus unui ritm trepidant şi antrenant, care te somează să ţii pasul, să intri în joc, să laşi deoparte tabieturi şi locuri comune, este o eseistă de excepţie. [...] Am deschis ici-colo câteva paranteze, puţine, dar în stare să arate expresivitatea frazei şi ştiinţa rară a eseistei de excepţie care e Laura Pavel de a găsi marca textuală ascunsă unei vederi grăbite. Lecturile reunite în volum [Ficţiune şi teatralitate] sunt ele însele o lectură incitantă şi invitând la revizuirea/reluarea propriilor lecturi.” (Irina Petraş, în „Contemporanul-Ideea europeană”, nr. 11, 2004)
 
Dumitru Ţepeneag şi canonul literaturii alternative: „Critic format la «şcoala suspiciunii», la maniera căreia se raportează deschis, Laura Pavel e mereu atentă la paradoxurile literarului. Prin efectul de teatralitate sau «efectul Don Quijote”, metaforă dintr-o carte anterioară, criticul măsoară întotdeauna coeficientul de dedublare a textului, capacitatea acestuia de a «ieşi» din ficţiune şi de a rosti ceva esenţial despre sine. [...] Una peste alta: printr-o reală vocaţie detectivistică exersată pe contradicţiile şi ambiguităţile interpretării, dar şi prin deschiderea faţă de noile metode ale istoriei literare (cu largi consecinţe de ordin cultural sau politic), Laura Pavel face, în ultima sa carte, un pas important în elucidarea delicatului «caz Ţepeneag».” (Alex Goldiş, în „Cultura”, nr. 45, 15 noiembrie 2007)
 
„Eseul Laurei Pavel descrie roluri şi fantasme narative, lumi imaginare speculare, nivele ficţionale complementare, arpegii şi capcane discursive, refracţii şi angulaţii inedite ale privirii auctoriale, libertăţi regizorale, artificialităţi programate ş.a.m.d., reuşind, în cele din urmă, o situare mai exactă şi mai nuanţată a scriitorului în contextul literar contemporan.” (Irina Petraş, în „Apostrof”, nr. 2, 2008)
 
„De data aceasta, este meritul cărţii Laurei Pavel să facă lumină, şi o face, încă din prima parte intitulată «Onirismul – între istoria literară şi istoria politică». [...] Autoarea insistă şi demonstrează în special subversivitatea implicită a curentului, ce se va situa în răspăr cu formula «artă pentru artă», sprijinindu-şi observaţiile şi pe texte aparţinându-i lui Dimov, cel care a subliniat relevanţa etică a programului estetic onirist prin faptul că literatura onirică nu mai oferă «iluzia unei certitudini, ci certitudinea unei iluzii», ce ar viza, crede Laura Pavel, «grava autoiluzionare utopic-totalitară a unei întregi comunităţi», punerea ei în discuţie reprezentând o strategie de deschidere a ochilor cititorului, în deplină luciditate critică, «realismul dogmatic» fiind, de fapt, o «hipnoză împărtăşită comunitar».” (Dana Pârvan-Jenaru, în „Observator cultural”, nr. 152, 14-20 februarie 2008)

Teatru şi identitate. Interpretări pe scena interioară/Theatre and Identity. Interpretations on the Inner Stage:  With her seminal work on Ionesco, her voice has immediately entered the international critical debate contributing to the rethinking and redefining of the conceptual category of the 'theatre of the absurd', inaugurated by Martin Esslin. Since then, she has addressed crucial issues in Theatre Studies, focusing in particular on intertextuality with an innovative critical approach and an interdisciplinary perspective, wherex theory and practice are never disconnected. In all her numerous publications, she is original in her outlook, dexterous with her tools, passionately argumentative in her assessments, and confident in sharing or contrasting her ideas with the authoritative views of other famous scholars. Her book, Teatru şi identitate. Interpretări pe scena interioară/Theatre and Identity. Interpretations on the Inner Stage (2012) marks, in my opinion, a turning point and a widening and deepening of her critical investigation.  It tackles the challenging topic of the representation of cultural identity interweaving a subjective view and experience with a complex historical and analytical dissection (LAURA CARETTI, literary and theatre critic, Professor PdD of Drama  at University of Siena/Italy).

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

laura.pav12@yahoo.com