(n. 30 octombrie 1946, Cluj-Napoca). Prozatoare.

Facultatea de Chimie a UBB Cluj (1970).

Volume: După echinocţiu, proză scurtă, 1999; Marea Neagră se varsă în Atlantic, roman, 2001; Terasa ogarului sprinten, roman, 2009; Aurul din piatră, roman, 2011; Privire de pe o cocoaşă de cămilă, 2013.; Flori, tablouri și o vioară. Trei minitrilogii. (2017);
 
lrobi532003@yahoo.com

* * *

„E de spus de la început că ne aflăm în compania unui om care ştie să scrie. Datele biografice sunt turnate într-o compoziţie consistentă prin ea însăşi, în stare să înalţe personaje memorabile, să ţeasă intrigi dense, să adauge suspans şi umor unei reţete libere şi palpitante. Eroina din Marea Neagră se varsă în Atlantic, Mona Holban („S-a pomenit descendentă din stirpea lui David şi a lui Solomon, ancorată în istoria Ardealului. A evitat unilateralitatea neamului, ignorând limba şi textul Vechiului Testament. A încercat să compenseze această lipsă, citind şi exprimându-se în trei limbi. A zburat din strâmtul cuib părintesc atunci când i-a venit vremea să-şi caute singură hrana. A ieşit de sub aripile protectoare ale unor părinţi cam vârstnici cu un singur copil, cuprinsă de un amestec de uşurare şi teamă...”), duce cu ea enciclopedia personală, dar şi o largă disponibilitate de a înţelege şi descrie alte perspective şi atitudini. Nu renunţă la propriile prejudecăţi, pe care şi le recunoaşte cu o doză bine gândită de autoironie şi detaşare, şi e gata să le privească deschis pe ale celorlalţi, curioasă şi receptivă la tot ce poate intra în definiţia omului pur şi simplu. Deşi poveste de iubire, nu rozul e culoarea predominantă în roman. Privirea prozatoarei e prea lucidă, eroina ei renunţând rareori la obiceiul gândului neobosit despre ea şi despre ceilalţi. Fără a scădea din farmecul pretins de poveste, ocoleşte abil melodrama şi mizează cu dezinvoltură şi chiar cu stil pe adevăr şi pe sinceritate, ambele fără majuscule. Şi ambele ingrediente de neînlocuit când îţi propui să descrii nu lumea, ci mai multele lumi diferite în care trăiesc oameni mai puţin diferiţi decât te-ai putea aştepta” – Irina Petraş
„Lectura cărţii (Aurul din piatră) constituie un adevărat festin spiritual, fiindcă inteligenţa şi talentul prozatoarei ştiu să edifice un roman modern, înnobilat cu bună judecată, cu iscusinţa dozării momentelor epice şi a celor de meditaţie – le-aş numi paragrafe eseistice -, subtilă observare a detaliilor şi compunerea unor fraze, propoziţii, sintagme încărcate cu rafinată reflecţie. Aflată la a patra sa carte, autoarea cunoaşte arta condensării, fără să coboare în schematism. Personajele devin viabile, chiar şi atunci cînd unele au apariţii lapidare” – Mircea Ioan Casimcea
Două povestiri (din volumul Privire de pe o cocoaşă de cămilă) mi-au atras atenţia cu deosebire: „Cafe Florance. La Casablanca” şi „Ata Allah”. Prima este proza cea mai extinsă din carte, cu personaje veridice, creată cu talent de prozatoare, ajunsă la maturitate artistică. Vera Ieremiaş dovedeşte cunoaşterea istoriei şi culturii marocane, a unor tradiţii şi obiceiuri, chiar a unor reţete culinare din Maroc. Evenimentele din povestire se desfăşoară îndată după ce această ţară nord-africană îşi cucereşte independenţa, ieşind astfel din starea nefericită de dominion francez. Cei doi protagonişti ai povestirii sînt tinerii Amir Zaoui (Sidi Amir) şi Hassan Berchane (Sani), studenţi în Franţa, întîiul studiază dreptul la Paris, al doilea – medicinist la Montpellier. Autoarea reînvie momente din viaţa lor, de la tinereţe pînă la bătrîneţe, aceştia devenind profesionişti de primă mînă în ţara lor de baştină. Planurile derulării evenimentelor sînt mai multe, unele surprinzătoare, cum şi alte personaje, îndeosebi feminine, sînt elaborate cu iscusinţă. Personajele principale au frumoase şi interesante evoluţii pe plan social şi profesional. Cea de a doua povestire, „Ata Allah”, se află, curios, la începutul şi la sfîrşitul cărţii, însă nu din vina redactorului de carte, ci din ingeniozitatea autoarei, fiindcă aceasta a împărţit proza în opt fragmente pe care le-a aşezat la început, între cele şapte povestiri şi la final. Subtil punct de vedere! Mărturisesc că văd pentru întîia oară o proză „distribuită” astfel într-o carte. Fac excepţie de la acest răsfăţ al autoarei şi menţionez că ,,Ata Allah” este o povestire demnă de a fi remarcată şi inclusă în orice antologie de proză scurtă contemporană română. Protagonişti sînt tînărul comerciant Mohamed şi Ata Allah, în traducere Darul lui Dumnezeu, cămilă cu o singură cocoaşă, adică un dromader-femelă. Acest animal este dotat cu judecată şi cu simţuri aproape umane, îşi evaluează stăpînul şi exprimă păreri felurite în coerente monoloage interioare. Mohamed se îndrăgosteşte numai din priviri de frumoasa Zina, fiica unui neguţător vîrstnic, cu care s-a întîlnit la un tîrg important… Finalul prozei este admirabil, duios şi optimist. Ajuns la casa vîrstnicului negustor, Mohamed este primit cum se cuvine şi cazat în camera pentru musafiri. Însăşi femela-dromader are parte de un grajd curat şi hrană aleasă, din care nu lipsesc curmalele, dar şi de apă din belşug. Autoarea nu comunică nimic despre discuţia dintre gazdă şi musafir, însă ambianţa creată de „pana” prozatoarei clădeşte convingerea că destinul)viaţa Zinei s-a unit grabnic prin priviri şi zîmbete discrete cu viaţa lui Mohamed (Mircea Ioan CASIMCEA)
„Cartea de față e una de povestiri cu încrustații poematice, menite să transforme în simbol și semn întâmplări aparent banale. Fraza curge fără poticniri, povestirea nu se teme de înmuguriri ludic-ironice ori meditative, enunțul se mlădiază la fel de firesc în elegante piruete înalte ori în sfătoase colocvialități.” - Irina Petraș(România literară nr.22/19.05.2017)