(n. 16 iunie 1947 Câmpia Turzii/Cluj). Poetă şi prozatoare, pictoriţă. Pictor. Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj (1973). Debut absolut cu poezii în Tribuna, 1969. Premiul de debut al Editurii Dacia.

Volume: Elegie pentru ultimul crâng, versuri, 1976; Judecătorul de păpuşi, versuri, 1980; Haina de cânepă, versuri, 1983; Phantasticonul, versuri., 1987; Ultima noapte a Şeherezadei proză scurtă, 1993; Expertul şi păsările poeme, 1996; Epistole din Piaţa Norilor, versuri, 2001; Arta înfocării, antologie, 2001; Dansul câinilor, microroman, 2003.

Inclusă în Eu port această fiinţă, 1972; Poèmes de Roumanie., France, 1994; Transylvanian Voices., 1994; Poeţi clujeni contemporani, 1997.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

* * *

Echinoxistă din prima generaţie, dar apărându-şi autonomia cu o generoasă izolare, Mariana Bojan a început copilărindu-se şi a înaintat pas cu pas, vârstele biologice şi cele poetice neintrând în conflict şi ruptură, ci însoţindu-se în creşteri fireşti, de nimic din afară zorite („...Încet după cuviinţă / Timp însetat de propria-mi fiinţă”). Poezia şi Pictura – cele două limbaje la îndemâna sa – slujesc fiinţa fragilă şi tenace rătăcită în „bestiarul somnolent”, insinuant despotic, în cele din urmă, al unei lumi care şi-a risipit minunile: „Singură / cu cei patru ochi ai mei / înspăimântaţi / intru cuminte şi surdă / în parcul chimerelor”. Privirea vastă astfel dobândită poleieşte feminin lucrurile şi îşi asumă responsabilităţi uriaşe. Într-un univers în derivă, facerea de sine, durarea, mântuirea, chiar, cad în sarcina fiinţei singure şi (auto)truditoare. Sensibilitate oximoronică, hrănindu-se din contrarii şi cumpene gospodărite cu o încăpăţânată „voinţă de armonie”, poeta struneşte fiorul tragic cu o artă aparte a prefacerii „zdrenţelor secolului” şi „zdrenţelor visării” în haine de sărbătoare ori măcar de carnaval. Vaga discursivitate a pânzelor sale ficţionând fantast în marginea realului îşi află isonul în aspra plasticitate a poemelor degustând „chimerele de soi”. Comentariul verbal al poetei este sensibil secondat de plasticizări posibile (Irina Petraş, Literatură română contemporană, 2008)