(n. 10 mai 1957, Cluj-Napoca – 2006, Cluj-Napoca). Critic şi istoric literar. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1982). Echinoxist. Debut absolut 1976, în Echinox. Doctoratul în filologie cu o teză despre Radu Petrescu şi Şcoala de la Târgovişte. Volume: Arhipelagul prozei, 1995; Radu Petrescu. Farmecul discret al autoreflexivităţii, 2000; Livius Ciocârlie, „…pe mine să nu contaţi, convorbiri cu Mircea Benţea, urmate de o Addenda, 2003; 2010. A colaborat la Dicţionarul General al Literaturii Române.

 * * *
Au scris despre cărţile sale: Ion Simuţ, Radu Mareş, Mihaela Ursa, G. Dimisianu etc.
„…despre Mircea Benţea nu am ştiut nimic. Aflu acum despre el, din datele pe care actuala ediţie le furnizează, că i-a fost student, la Cluj, lui Marian Papahagi, care l-a format ca filolog şi italienist, că a fost redactor la «Echinox» şi mai târziu profesor de literatură la Universitatea din Oradea. S-a stins din viaţă, ca şi Marian Papahagi, înainte de a fi împlinit 50 de ani. A scris o substanţială monografie despre Radu Petrescu şi ar fi putut să scrie alta despre Livius Ciocârlie. Îi cunoştea toate scrierile în amănunţime -studiile critice, eseurile, romanele, jurnalele -şi a avut ideea acestor convorbiri devenite carte. O carte de idei pasionantă, repet. Livius Ciocârlie, tăcutul, rezervatul Livius Ciocârlie a acceptat să poarte convorbirile pentru că sufleteşte s-a simţit atras de confratele mai tânăr. L-a simpatizat, i-a plăcut omul, cum consemnează în cuvântul introductiv la recenta reeditare. Au comunicat în virtutea afinităţilor şi în măsura în care firea retrasă a lui Ciocârlie o îngăduia. «Ne-am apropiat, aşa cum mi-e firea, adică nu prea mult. Mi-a plăcut de el. Era discret, potolit, cu un entuziasm reţinut. Nu avea fibră de învingător. De altfel viaţa l-a învins nemilos de repede»" (G. Dimisianu, în România literară, nr.40/2010).
Mircea Benţea practică o critică strict esetică, plăcându-i să se declare captivul cărţilor. Autorul ca personalitate e ignorat (Ion Simuţ)