(n. 18 martie 1921, Glăvile /Vîlcea - 31 ianuarie 2011, Cluj). Poet, dramaturg, prozator şi traducător. Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Mitropolit. Studiază Teologia (Bucureşti, Sibiu, Cluj), face cursuri de medicină şi muzică instrumentală (Cluj).

Volume: Mioriţa, poem dramatic în cinci acte în versuri, cu o Predoslovie de Tudor Arghezi, 1966; Mioriţa. Poem dramatic despre moarte şi viaţă. Ediţia a IV-a. Cu o Predoslovie de Tudor Arghezi şi o Postfaţă de Liviu Petrescu, 1999; Meşterul Manole, cinci acte în versuri, 1968; Du-te vreme, vino vreme!, poem dramatic, 1969; Păhărelul cu nectar. Fantezie dramatică în versuri, 1969; ediţia a II-a, 2003; Geneze, versuri, 1971; Steaua Zimbrului, poem dramatic, 1971; Poeme cu măşti, teatru, 1972; File de acatist, versuri, ediţie bibliofilă, hors comerce, Detroit, 1976, cu şase desene în peniţă de Vlaicu Ionescu; ediţia a II-a, Bucureşti, 1981; ediţia a III-a, Cluj-Napoca, 1996; Istorii agrippine, versuri, 1976; Străinii din Kipukua, roman, 1979; ediţia a II-a, Opera literară, Străinii din Kipukua, 2003; Greul pământului, o pentalogie a mitului românesc, 2 vol., 1982; Rotonda plopilor aprinşi, memorii, 1983; 1995; Anamneze, versuri, 1984; Amintirile peregrinului apter, nuvele şi povestiri, 1990; ediţia a II-a, 2000; ediţia a III-a, Opera literară, 2, Amintirile peregrinului apter, 2004; Cerurile Oltului. Scoliile Arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui Dumitru F. Dumitru, 1990; 1998; Bilder vom Reich Gotes. Ikonen und Fresken rumänischer Kloster, Sternberg, 2002; Pro Memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, 1992; Imn Eminescului, în nouăsprezece cânturi, poem în stil bizantin, 1992; Poeme alese. Cu o prefaţă de Liviu Petrescu, 1998; Hoţul de mărgăritare, parabolă în patru acte, teatru, 1993; Ediţia a II-a, 2001; Din spumele mării. Pagini despre religie şi cultură. 1995; Atitudini, 1999; De dincolo de ape. Pagini de jurnal şi alte texte, 2000; Apa cea vie a Ortodoxiei, 2002; Opera literară 3, 2006, Memorii, 2008.

Traduceri:  Noul Testament, 1993; Cartea lui Iov, 1996; Cântarea Cântărilor, 1998; Poezia Vechiului testament, 2000; Biblia sau Sfânta Scriptură, 2001.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
 

 Valeriu Anania: Viaţa te împovărează oricum. Totul este dacă povara ei, acceptată cu umilinţă sau purtată ca un blestem, îţi proiectează în veşnicie un grumaz de zimbru sau o cocoaşă de cămilă.
 

* * *
 
„Valeriu Anania stăpâneşte versul şi limba magistral şi măestriile lui cresc înalt, sporite de un talent desfăşurat în sus. Nimeni nu l-a aşteptat să vie şi el a venit, de unde, de ne-unde, aşa cum s-a ivit zvâcnind, din fulgere şi piatră... Anania se arată într-alte vremi, când pulberea stârnită de telegarii lui nu mai opreşte ochii să vadă. Că poetul rămâne incomod, e natural. E pismuit, l-am auzit clevetit şi o să fie poate pe ici pe colo contestat. Atât mai rău şi atât mai bine” (Tudor Arghezi)
 
„Există în poeziile lui Valeriu Anania o deschidere către cer: şi în cele care îşi trag seva din colinde, din spectacolul popular, din ritualuri sau din ceremonii religioase. Aş spune că scrisul poetului, cărturarului, exegetului se înscrie într-o "acţiune" de reteritorializare a lumii romaneşti. Deteritorializării din ce în ce mai agresive IPS Bartolomeu îi corespunde cu o operă care aşază în centrul ei geografia spiritualizată a ţării." (Cornel Ungureanu)
 
“Tragismul vieţii sale este refluxul voinţei de a reuni contrariile, in pofida unei istorii care absolutizează parţialitatea si partizanatul. Nu e de mirare că atitudinea respectivă, ostilă oricăror încadrări definitive, a provocat animozităţi, acuzaţii virulente sau, după caz, nedumeriri. Unii au interpretat-o ca pe un riscant proiect polifonic, învecinat cu spiritul faustic al modernităţii. Alţii au văzut in ea proba unor ezitări esenţiale. In ce mă priveşte, cred că adevărul se afla aiurea. Părintele Anania este prin excelenţă un om liber, un om care a refuzat să-si sacrifice înzestrările pe seama modelelor ideologice, a imperativelor previzibile sau a obligaţiilor circumstanţiale. Vor fi fiind toate acestea semnele unui parcurs contradictoriu? Nicidecum. Descifrez in ele, dimpotrivă, vocaţia unei coerenţe paradoxale, care face din demnitate o supremă valoare si cultivă neatîrnarea ca pe un superlativ al smereniei.” (Teodor Baconsky)