Olga Ştefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. În 2019, a obținut titlul de doctor în Științele filologiei, elaborând, sub îndrumarea profesorului dr. Corin Braga, lucrarea Imagini vii, corpuri artificiale. Conceptul de simulacru și ipostaze ale copiei fără referent.

Volume: Debutul său asumat în poezie este volumul Toate ceasurile (editura Vinea, 2006, distins cu Marele Premiu Tudor Arghezi). Acesta a fost urmat, la un deceniu distanță, de Saturn, zeul (Editura Charmides, 2016) și Charles Dickens (Editura frACTalia, 2017, nominalizat la Premiile Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei). În anul 2020 a publicat volumul Civilizații (Editura Paralela45), nominalizat de asemenea la Premiile Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (Editura Vakxikon, 2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.
 
***
Cu o forță surprinzătoare și, totodată, cu un soi de ironie jucată, volumul Olgăi Ștefan se întoarce împotriva poeziei confesive de azi, punând în pagină – încă din contra-invocația ce domină prologul întâiului poem – o satiră cu structură narativă. Motiv pentru care meditațiile sale nu ocolesc temele majore ale discursului liric. Ba dimpotrivă, aș zice că nu doar prin parcurgerea deziluziilor melodioase, ci și prin opulența lexicală, ele constituie tocmai fundamentul unei lungi revelații tenebroase care practică infatuarea doar pentru a demasca elucubrațiile alegerilor noastre cotidiene. Mereu conștientă de promisiunea ruinelor, Olga Ștefan proiectează, cu impresionantă luciditate, arhitectura celor mai teribile obsesii existențiale, astfel că, între domesticirea decepției și sălbăticirea ființelor de porțelan, poeta scoate la iveală proaspete nuanțe ale angoasei pe măsură ce-și dezlănțuie mahalaua interioară. Odă penitenței, cartea asamblează basoreliefuri glaciale, la fel cum statuarea vocilor transformă detaliile peisajelor înconjurătoare în etapele unui destin personal. Necrosimbolism, ecologizarea memoriei și a dezastrelor scripturale compune – urmârind arabescul ritmurilor corporale – un superb nimb al solitudinii crepusculare. (Alex Ciorogar)

Olga Ștefan scrie o poezie de forță, care mizează pe versatilitate stilistică, modificarea în permanență a distanțelor și scurtcircuitarea formulei convenționale. O poezie caleidoscopică și stroboscopică în aceeași măsură, cu un real dislocat și recompus în formule percutante, memorabile. Subiectivitatea nu se mulțumește să erupă doar pentru a da o probă de demistificare incisivă a civilizaților sau civilizațiilor, ci recurge la detonări afective controlate, într-o succesiune de implozii în miezul propriei agende, impunând o autoare cu vocație experimentală. Olga iese din categoria fetelor rele în favoarea posturii de DJ poetic feminin, care are calitatea de a mixa ingenios diverse registre într-o formulă eclectică, pentru a-și camufla frica în convulsie (a)ritmică, în lumina distopică de la ultimul etaj din recuzita de club. (Teodora Coman)

Ce lume vie & atașantă strălucește, ca o aură electromagnetică, în jurul poemelor Olgăi Ștefan! O lume în care frumusețea coboară / pe scări de incendiu / ca o turmă de porci / înspre mare, o lume în care frumusețea e așadar deopotrivă demonică & salvatoare, o lume în care poezia e deopotrivă tumoră & terapie de șoc. Și în care inima (cât de memorabil scrie ea: sorbet răcoritor e / şi inima mea holografică!) e sediul tuturor civilizațiilor - cu paradisul & infernul lor amestecate până la indistincție. (Radu Vancu)


olg.stefan@gmail.com