(2 aug. 1930, Viişoara, jud. Cluj – 27 ian. 1993, Cluj-Napoca) Facultatea de Filologie, specialitatea limba şi literatura română, din cadrul Universităţii „Victor Babeş” (1953). Cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei – Filiala Cluj (1953-1961); director al Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei (1961-1969); redactor şef la Editura „Dacia” (1970-1971); lector universitar şi şef de catedră la Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic – Filiala Cluj (1971-1979); lector universitar la Facultatea de Filologie, şef al Colectivului de limbă română pentru studenţii străini (1980-1983); director al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca (1983 – până la pensionare, 1989).
Articole, cronici şi recenzii în revistele „Tribuna”, „Revista bibliotecilor”, „Biblioteca”, „Albina” ş.a.; Doctoratul în filologie (1975), cu lucrarea „Monografia revistei «Luceafărul»”.
Volume: „Steaua”. Indice bibliografic adnotat. Vol. I-III. Cluj: [s.n.], 1970 [lucrare litografiată] (coautor); „Luceafărul”.Indice bibliografic analitic. Bucureşti, 1972; Monografia revistei „Luceafărul”. Cluj-Napoca: [s.n.], 1975.