026 Ileana Vesa |
Neomedievismul postmodern. Ileana Vesa (n. 25 februarie 1984, Ştei, Bihor). Licenţă în Teologie Baptistă – Limba şi literatura engleză, cu o lucrare asupra relativismului postmodern, Universitatea Emanuel din Oradea, 2007. Master în Cultură şi Civilizaţie Europeană, Universitatea de Stat Oradea, 2007-2009. Doctor în Filologie cu teza Neomedievismul postmodern., Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2012. Lector universitar la Universitatea Emanuel, Oradea, unde predă cursurile de Literatură engleză medievală şi Literatură americană. A publicat articole la reviste prestigioase şi a participat la conferinţe internaţio-nale cu lucrări pe teme precum consumerismul, multiculturalismul, jocurile vi-deo, cultura pop etc. „Ileana Vesa e un caz cu totul special: de convingere spirituală, disciplină, intransigenţă morală extremă şi dorinţa de a aprofunda până în cele mai mici detalii opţiuni intelectuale dintre cele mai dificile. Neomedievismul postmodern e realitatea culturală regresivă predilectă în care trăim; fie că mergem la un film, fie că citim Numele trandafirului, Harry Potter şi Stăpânul inelelor, fie că intrăm pe cele mai căutate site-uri de jocuri postate pe Internet, peste tot ne regăsim într-un Ev Mediu de un tip cu totul special, sincretic, apocrif şi ludic, altul decât acela recrudescent-mesianic şi existenţialist propovăduit în 1927 de către Berdiaev. „Satul global” în care ne plasează azi Internetul e unul de tip medieval, cu străzi şi drumeaguri înmuiate în magie. „Portalul” literaturii fantasy e similar: părăseşti realitatea printr-un gang sau printr-o trapă neaşteptată, pentru a te regăsi, dincolo de ele, într-o lume incertă, populată de magi, gnomi, uriaşi şi animale cu însuşiri stranii, deosebite. Noul Ev Mediu postmodern e lumea prin care fugim de antropocentrism şi de certitudinea soluţiilor cerebrale simpliste, unidirecţionale. E lumea suprarealităţilor combinatorii, a mitului, a magiei şi a ţinuturilor prelungite în fantasmă. Nimeni n-a mai cercetat academic şi sistematic, la noi, această epistemă a ceţurilor multiple: cu atât mai mult sunt de lăudat efortul cultural din această carte al Ilenei Vesa şi excelenţa de care ea dă dovadă întreprinzându-l.” (Ştefan Borbély)
Categoria : Biblioteca
Data adăugării : 2014-12-20